Jocul miresei
După ce se termină de mâncat, mesele se scot afară şi începe jocul. Bineînţeles, jocul este deschis cu „jocul miresei”. Pentru jocul miresei nănaşii cer două „blide” pentru bani, care se pun unul peste altul, iar stegarul ia mireasa şi o joaca primul. Stegarul este, după mire, cel mai imporant din nuntă şi el trebuie să pună bani mai mult ca oricare dintre nuntaşi. Se mai întamplă ca mama stegarului să mai aibă pregatit ceva: un set de vase, o cergă sau o perină şi să le pună la jocul miresei. Urmează apoi alţii care vor să joace mireasa, în timp ce stegarii strigă:
„Haideţi şi jucaţi mnireasa
Nu ne tăt bdiciuliţi casa;
Casa ni-i mândru gătată-
Mnireasa trebe jucată,
Brozbuţăle le-aţi mâncat
Mnireasa n-o-aţi jucat.”
Sau
„Cine n-a juca mnireasa
La vară nu-i taie coasa.”
Sau
„Cine-n lume s-ar afla
Să ne joace mnireasa?
Mnireasa-i a mnirelui,
Boii-s a nănaşului.”
Când lumea care joacă mireasa nu pune suficienţi bani în farfurie, stegarii zic:
„Nici i oarbă, nici i ştioapă,
Cu cinci bani nu să mai joacă.
-Altu’ care are bani!”
Jocul începe un pic cam greu pentru că nuntaşii aşteaptă unul după altul, să vadă care cât pune, să nu se facă de ruşine că pun în joc prea puţini bani. În general se pune, la început, să zică toţi ceteraşii pe o strună, să nu mai fie muzică nici într-o cameră, pentru ca toţi nuntaşii să se-nghesuie să joace mireasa. Ceteraşii trebuie să comunice tot timpul cu nănaşii, să fie atenţi, că în funcţie de bani se zic şi învârtitele. Banii sau cergile sau alte obiecte care se pun, se aşează pe farfurie şi când se iau jos ceteraşii trebuie să oprească învârtita. Cei care nu ştiu să joace sau sunt mai bătrâni şi nu pot „învârti”, pun bani şi îşi arvonesc un nepot sau pe cineva drag lor, care joacă bine, să danseze cu mireasa. E o mare onoare să fii plătit de către cineva să joci mireasa. Înspre final joacă mireasa şi nănaşii. Bineînţeles că se cântă învârtita nănaşilor, iar nănaşul ia toate nănaşele la joc , ca să nu se supere, împreună cu mireasa, şi învârte cu câte trei-patru femei odată, ceea ce-i foarte greu, „da’ n-are ce să facă dacă i-o trebuit să sie nănaş.” Când toată lumea a terminat de jucat mireasa, vine mirele să răscumpere mireasa şi de data asta toată lumea se înghesuie să vadă câti bani pune mirele, însă stegarul nu dă mireasa până nu e mulţumit de suma de bani pusă. Mirele începe cu bani mărunţi şi-i pune în „talger ca să sune şi tot scoate din jeb, până pune toţi banii”, numai astfel primeşte mireasa să o joace. Se trece prin mari emoţii, căci din momentul acesta mireasa este a mirelui şi el are drept deplin asupra ei.
După jocul miresei se face „bărbătescul”, joc la care iau parte numai bărbaţii şi, eventual, unele femei care ştiu să-l joace foarte bine. Când se termină bărbătescul începe „învârtita”, joc tradiţional din Maramureş. La nuntă se mai joacă „baraboiu” – un fel de joc în care perechile îşi schimbă partenerii - , „mătura” – un joc în care un fecior joacă mătura şi, când muzicantul trage cu arcul, îşi lasă mătura şi-şi caută parteneră; cine rămâne fără parteneră va juca mătura-, sârba, „raţa” – joc în cerc, în horă, în timpul căruia se strigă. În timpul acestor dansuri toţi feciorii strigă pentru a crea o atmosferă şi mai veselă:
„Frunză verde, tri scăieţi,
Hai la nuntă, măi băieţi,
Care vreţi, care puteţi,
Care nu, mai rămâneţi.”
Sau
„Asta mândră care-o joc
Dăie-i Dumnezău năroc
Şi la mă-sa sănătate,
C-o făcut-o lată-n spate.”
Sau
„Zadea mândrii dinainte
Rău m-o-nnebunit de minte,
D-apoi ceie dinapoi
Nnebuni-ne-a p-amândoi.”
Sau
„Stiu că nu-s din Şugătag
Ce-a zâce mândra să fac,
Că-s fecior de pă Cosău,
Face mândra ce zâc eu.”
Învălitul miresei
După ce se termină masa de dimineată se face „invăluitul miresei”, obicei adus din satele de pe valea Vişeului. Fiecare nănaşă are o „pânzătură” pe care o pune pe capul miresei facându-i semnul crucii. Mireasa işi aruncă de pe cap pânzătura peste steag, dar stegarul i-o dă înapoi atârnată în cuţit. Acest joc se repetă de trei ori, simbolizând impotrivirea miresei de a renunţa la statutul de fată. După ce-i pun toate nănaşele pânzăturile pe cap, i se dă miresei cununa jos şi i se lasă pânzătura care-i place mai mult, cu care va fi „invalită inapoi”, la fel ca şi nevestele. Cât durează invălitul miresei, fetele îi strigă miresei:
„Tu, mnireasă, nu lăsa
Să îţi ţîpe cununa
Ca să-ţi puie năframa,
Că năframa-i tare gre,
Suflă vântu şi n-o ie,
Cununa-i pană uşoară,
Suflă vântu şi o zboară.
Saracă cununa ta
A sta-n cui şi s-a uita
Cum iţi petreci viaţa;
Nici o data-n săptămână
Nu-i mai si cu voie bună.”
Sau
„Mnireasă, de bună samă
Dai cununa pă năframă,
Da’ năframa-i tare gre
Tăte grijile-s în ie.”
Sau
„Tu, mnireasă, ce-i cu tine?
Nici nănaşii nu-ţi vreu bine
Că ţ-o luat cununită
Şi ţ-o pus pânzăturiţă.”
Sau
„Pântru tri cârpe de-aieste
Te-o băgat între neveste,
Pânzătura ta cea alba
Cum o dai pă ceie neagră,
O dai pă ce’ mohorâtă
Să-ţi sie lumea urâtă,
O dai pă ceie aleasă
Să trăieşti mulţi ani, mnireasă!”
Hoarea miresei
Strîgăturile de la învălitul miresei provoacă lacrimi miresei şi apropiatelor acesteia, însă voia buna se reia cu muzică şi joc. Ca o revanşă la bărbătescul care a fost jucat în noapte, femeile, împreună cu mireasa, joacă „hoarea miresei”. Ceteraşul începe să le cânte, femeile se prind în roată şi încep să horească:
„Măieran în colţu mesei
Să horim hoarea miresei,
Să horim că-i supărată
Că să află măritată,
Să horim că-i bănuită
Că s-află căsătorită
Şi dintre fete ieşită.
Ie-ţi, mnireasă, cununa
Şi ţi-o dă de-a duriţa
Pân grădina mâne-ta.
Unde-a sta cununa-n loc
Să răsaie busuioc,
Nu-i mai si fată la joc;
Să răsaie lamâiţă-
Nu-i mai si fată-n uliţă
Nici nu-i da bădii guriţa.
Mnireasă, cununa ta
învârstată-i mânânţel
Şi-i purta-o puţîntel.
Mnireasă, de-amu-nainte
Cărările ţî-s oprite,
Numa tri ţî-s năpustite:
În grădină după ceapă,
La fântână după apă
Şi la mă-ta câteodată,
Când i si mai supărată.”
Sau
„Mniresucă, sora noastă,
N-am zînit la casa voastă
Nici să bem, nici să mâncăm,
Am zînit să te-ntrebăm:
Tu-ţi dai portul din fetie
Păntru cel din nevestie?
Nevestia-i port frumos
Numa-i tare lăcrămos,
Nevestia-i port cinstit
Numa-i tare suduit.
Mnireasă, cununa ta
Cum ţ-o dai de-a rândunea
În grădină la mă-ta.
Mniresucă, nu zdiera
C-amu meri de la mă-ta.
Mnireasă, ca ş-o scânteie
Lasă, lacrimile-ţi stăie,
Că lacrimi ţ-or trebui
Când cu noi tu nu-i mai si,
Că ţ-or trebui pă marţi
Când ţ-a zîni dor de fraţi,
Că ţ-or trebui pă joi
Când ţ-a zîni dor de noi.”
Încheindu-se aceste hori, ceteraşii „zîc de învârtit”, înveselind atmosfera. Până când nu pleacă ceteraşii toată lumea bea, mănâncă şi dansează. În momentul în care aceştia pleacă petrecerea se etrmină şi nuntaşii pleacă acasă primind sticle de horincă. Pe drumul lor spre casă trebuie să servească cu această horincă oamenii care le ies în cale.
Nunta detilin
Revenind la nunta „detilin” vom observa anumite diferenţe faţa de nunta prezentată mai sus. Datorită faptului că nunta se face atât la casa mirelui, cât şi la cea a miresei, nuntaşii vor fi împarţiţi: invitaţii miresei vor petrece la ea acasă, iar cei ai mirelui la casa acestuia. Astfel, jocul miresei nu se mai face noaptea, ci dimineaţa. În rest, nunta decurge la fel ca cea ţinută într-un singur loc. În zori de zi, mireasa cu alaiul ei se duc dupa nuntaşii mirelui. Nuntaşii miresei merg până la poarta mirelui şi îl aşteaptă să vină la casa miresei. De multe ori participanţii celor doua alaiuri sunt orgolioşi, în special cei ai miresei, care nu vor să intre în curtea mirelui, făcându-l să iasă să se întâlnească cât mai departe de casa lui. În momentul în care nuntaşii mirelui şi cei ai miresei se întâlnesc işi închină cu horincă şi pornesc împreună spre casa miresei. Unii feciori din alaiul mirelui strîgă pe drum versuri ironice:
„Noi merem după mniresă,
Mnireasa-i dusă de-acasă,
Că mnireasa s-o-mbătat
Şi pă mnire l-o lăsat.”
Rituri preliminare
Ceremonialul nunţii nu se termină cu ospăţul la mireasă, ci continuă şi a doua zi. Luni dimineaţă ceteraşii, druştele, stegarul, nănaşii, socrii mici, vecini, rudenii apropiate se adună la casa mirelui. Sunt, după nuntă, „câteva fapte a caror finalitate este de a ajuta la integrarea noii familii în cadrele colectivităţii săteşti, de a realiza legături durabile între ea şi cele existente, ori de a contribui la apropierea celor trei neamuri care s-au aliat: al socrilor mari şi mici şi al naşilor”. Cu această ocazie au loc „ schimburile” de dauri: mirii „se plătesc” de nănaşi, dăruindu-le, pentru faptul că s-au ostenit să-i cunune, ştergare ţesute în casă, feţe de masă, cerge etc., iar socrele işi schimbă între ele daruri, urând fericire şi înţelegere tinerilor.
Acest moment al ceremonialului va avea loc în cadrul nunţii tradiţionale marti seara(sau depinde când se face nunta), după nuntă, când socrii cei mari şi cei mici mergeau acasă la nănaşi „să se plătească de ei”. Duceau cu ei daruri: lipideu, perină, desagi, săculete şi doi colaci. Nănaşii luau de la miri un singur colac, celalalt îl înapoiau mirilor „să-l manance numai ei şi să le sie cu noroc”. Tot atunci avea loc încuscrirea, schimbul darurilor între cele două cuscre. N-am întâlnit nici o formulă pentru această ocazie.
În prima săptămână după nuntă, se ducea zestrea, în „lada miresei”, la casa mirelui. Zestrea era dusă cu carul, „socrul cel mare mergând înaintea carului, iar tinerii în car”.
La o săptămână după nuntă, într-o sâmbătă seara, nănaşa mergea la casa miresei şi, împreună cu soacra mare, îi punea „ împletiturile”, adică îi ridica părul într-o coroniţă împletită pe vârful capului. Nu exista un ceremonial anume pentru această ocazie care marca trecerea definitivă în rândul nevestelor. Prima duminică după nuntă, tânărul căsătorit mai mergea la joc cu „clopu-n zgărzi”, semnul marcant al fecioriei, după care lua jos zgărzile şi struţul, trecând şi el definitiv în rândul oamenilor însuraţi. Tot acum, tinerii mergeau la părinţii fetei, Dimitrie Cantemir numind această vizită „drumul cel mare”, iar Simion Florea Marian „cale primara”. De acum, tinerii căsătoriţi sunt deja o familie, au trecut „în rând cu lumea”.
După ce se termină de mâncat, mesele se scot afară şi începe jocul. Bineînţeles, jocul este deschis cu „jocul miresei”. Pentru jocul miresei nănaşii cer două „blide” pentru bani, care se pun unul peste altul, iar stegarul ia mireasa şi o joaca primul. Stegarul este, după mire, cel mai imporant din nuntă şi el trebuie să pună bani mai mult ca oricare dintre nuntaşi. Se mai întamplă ca mama stegarului să mai aibă pregatit ceva: un set de vase, o cergă sau o perină şi să le pună la jocul miresei. Urmează apoi alţii care vor să joace mireasa, în timp ce stegarii strigă:
„Haideţi şi jucaţi mnireasa
Nu ne tăt bdiciuliţi casa;
Casa ni-i mândru gătată-
Mnireasa trebe jucată,
Brozbuţăle le-aţi mâncat
Mnireasa n-o-aţi jucat.”
Sau
„Cine n-a juca mnireasa
La vară nu-i taie coasa.”
Sau
„Cine-n lume s-ar afla
Să ne joace mnireasa?
Mnireasa-i a mnirelui,
Boii-s a nănaşului.”
Când lumea care joacă mireasa nu pune suficienţi bani în farfurie, stegarii zic:
„Nici i oarbă, nici i ştioapă,
Cu cinci bani nu să mai joacă.
-Altu’ care are bani!”
Jocul începe un pic cam greu pentru că nuntaşii aşteaptă unul după altul, să vadă care cât pune, să nu se facă de ruşine că pun în joc prea puţini bani. În general se pune, la început, să zică toţi ceteraşii pe o strună, să nu mai fie muzică nici într-o cameră, pentru ca toţi nuntaşii să se-nghesuie să joace mireasa. Ceteraşii trebuie să comunice tot timpul cu nănaşii, să fie atenţi, că în funcţie de bani se zic şi învârtitele. Banii sau cergile sau alte obiecte care se pun, se aşează pe farfurie şi când se iau jos ceteraşii trebuie să oprească învârtita. Cei care nu ştiu să joace sau sunt mai bătrâni şi nu pot „învârti”, pun bani şi îşi arvonesc un nepot sau pe cineva drag lor, care joacă bine, să danseze cu mireasa. E o mare onoare să fii plătit de către cineva să joci mireasa. Înspre final joacă mireasa şi nănaşii. Bineînţeles că se cântă învârtita nănaşilor, iar nănaşul ia toate nănaşele la joc , ca să nu se supere, împreună cu mireasa, şi învârte cu câte trei-patru femei odată, ceea ce-i foarte greu, „da’ n-are ce să facă dacă i-o trebuit să sie nănaş.” Când toată lumea a terminat de jucat mireasa, vine mirele să răscumpere mireasa şi de data asta toată lumea se înghesuie să vadă câti bani pune mirele, însă stegarul nu dă mireasa până nu e mulţumit de suma de bani pusă. Mirele începe cu bani mărunţi şi-i pune în „talger ca să sune şi tot scoate din jeb, până pune toţi banii”, numai astfel primeşte mireasa să o joace. Se trece prin mari emoţii, căci din momentul acesta mireasa este a mirelui şi el are drept deplin asupra ei.
După jocul miresei se face „bărbătescul”, joc la care iau parte numai bărbaţii şi, eventual, unele femei care ştiu să-l joace foarte bine. Când se termină bărbătescul începe „învârtita”, joc tradiţional din Maramureş. La nuntă se mai joacă „baraboiu” – un fel de joc în care perechile îşi schimbă partenerii - , „mătura” – un joc în care un fecior joacă mătura şi, când muzicantul trage cu arcul, îşi lasă mătura şi-şi caută parteneră; cine rămâne fără parteneră va juca mătura-, sârba, „raţa” – joc în cerc, în horă, în timpul căruia se strigă. În timpul acestor dansuri toţi feciorii strigă pentru a crea o atmosferă şi mai veselă:
„Frunză verde, tri scăieţi,
Hai la nuntă, măi băieţi,
Care vreţi, care puteţi,
Care nu, mai rămâneţi.”
Sau
„Asta mândră care-o joc
Dăie-i Dumnezău năroc
Şi la mă-sa sănătate,
C-o făcut-o lată-n spate.”
Sau
„Zadea mândrii dinainte
Rău m-o-nnebunit de minte,
D-apoi ceie dinapoi
Nnebuni-ne-a p-amândoi.”
Sau
„Stiu că nu-s din Şugătag
Ce-a zâce mândra să fac,
Că-s fecior de pă Cosău,
Face mândra ce zâc eu.”
Învălitul miresei
După ce se termină masa de dimineată se face „invăluitul miresei”, obicei adus din satele de pe valea Vişeului. Fiecare nănaşă are o „pânzătură” pe care o pune pe capul miresei facându-i semnul crucii. Mireasa işi aruncă de pe cap pânzătura peste steag, dar stegarul i-o dă înapoi atârnată în cuţit. Acest joc se repetă de trei ori, simbolizând impotrivirea miresei de a renunţa la statutul de fată. După ce-i pun toate nănaşele pânzăturile pe cap, i se dă miresei cununa jos şi i se lasă pânzătura care-i place mai mult, cu care va fi „invalită inapoi”, la fel ca şi nevestele. Cât durează invălitul miresei, fetele îi strigă miresei:
„Tu, mnireasă, nu lăsa
Să îţi ţîpe cununa
Ca să-ţi puie năframa,
Că năframa-i tare gre,
Suflă vântu şi n-o ie,
Cununa-i pană uşoară,
Suflă vântu şi o zboară.
Saracă cununa ta
A sta-n cui şi s-a uita
Cum iţi petreci viaţa;
Nici o data-n săptămână
Nu-i mai si cu voie bună.”
Sau
„Mnireasă, de bună samă
Dai cununa pă năframă,
Da’ năframa-i tare gre
Tăte grijile-s în ie.”
Sau
„Tu, mnireasă, ce-i cu tine?
Nici nănaşii nu-ţi vreu bine
Că ţ-o luat cununită
Şi ţ-o pus pânzăturiţă.”
Sau
„Pântru tri cârpe de-aieste
Te-o băgat între neveste,
Pânzătura ta cea alba
Cum o dai pă ceie neagră,
O dai pă ce’ mohorâtă
Să-ţi sie lumea urâtă,
O dai pă ceie aleasă
Să trăieşti mulţi ani, mnireasă!”
Hoarea miresei
Strîgăturile de la învălitul miresei provoacă lacrimi miresei şi apropiatelor acesteia, însă voia buna se reia cu muzică şi joc. Ca o revanşă la bărbătescul care a fost jucat în noapte, femeile, împreună cu mireasa, joacă „hoarea miresei”. Ceteraşul începe să le cânte, femeile se prind în roată şi încep să horească:
„Măieran în colţu mesei
Să horim hoarea miresei,
Să horim că-i supărată
Că să află măritată,
Să horim că-i bănuită
Că s-află căsătorită
Şi dintre fete ieşită.
Ie-ţi, mnireasă, cununa
Şi ţi-o dă de-a duriţa
Pân grădina mâne-ta.
Unde-a sta cununa-n loc
Să răsaie busuioc,
Nu-i mai si fată la joc;
Să răsaie lamâiţă-
Nu-i mai si fată-n uliţă
Nici nu-i da bădii guriţa.
Mnireasă, cununa ta
învârstată-i mânânţel
Şi-i purta-o puţîntel.
Mnireasă, de-amu-nainte
Cărările ţî-s oprite,
Numa tri ţî-s năpustite:
În grădină după ceapă,
La fântână după apă
Şi la mă-ta câteodată,
Când i si mai supărată.”
Sau
„Mniresucă, sora noastă,
N-am zînit la casa voastă
Nici să bem, nici să mâncăm,
Am zînit să te-ntrebăm:
Tu-ţi dai portul din fetie
Păntru cel din nevestie?
Nevestia-i port frumos
Numa-i tare lăcrămos,
Nevestia-i port cinstit
Numa-i tare suduit.
Mnireasă, cununa ta
Cum ţ-o dai de-a rândunea
În grădină la mă-ta.
Mniresucă, nu zdiera
C-amu meri de la mă-ta.
Mnireasă, ca ş-o scânteie
Lasă, lacrimile-ţi stăie,
Că lacrimi ţ-or trebui
Când cu noi tu nu-i mai si,
Că ţ-or trebui pă marţi
Când ţ-a zîni dor de fraţi,
Că ţ-or trebui pă joi
Când ţ-a zîni dor de noi.”
Încheindu-se aceste hori, ceteraşii „zîc de învârtit”, înveselind atmosfera. Până când nu pleacă ceteraşii toată lumea bea, mănâncă şi dansează. În momentul în care aceştia pleacă petrecerea se etrmină şi nuntaşii pleacă acasă primind sticle de horincă. Pe drumul lor spre casă trebuie să servească cu această horincă oamenii care le ies în cale.
Nunta detilin
Revenind la nunta „detilin” vom observa anumite diferenţe faţa de nunta prezentată mai sus. Datorită faptului că nunta se face atât la casa mirelui, cât şi la cea a miresei, nuntaşii vor fi împarţiţi: invitaţii miresei vor petrece la ea acasă, iar cei ai mirelui la casa acestuia. Astfel, jocul miresei nu se mai face noaptea, ci dimineaţa. În rest, nunta decurge la fel ca cea ţinută într-un singur loc. În zori de zi, mireasa cu alaiul ei se duc dupa nuntaşii mirelui. Nuntaşii miresei merg până la poarta mirelui şi îl aşteaptă să vină la casa miresei. De multe ori participanţii celor doua alaiuri sunt orgolioşi, în special cei ai miresei, care nu vor să intre în curtea mirelui, făcându-l să iasă să se întâlnească cât mai departe de casa lui. În momentul în care nuntaşii mirelui şi cei ai miresei se întâlnesc işi închină cu horincă şi pornesc împreună spre casa miresei. Unii feciori din alaiul mirelui strîgă pe drum versuri ironice:
„Noi merem după mniresă,
Mnireasa-i dusă de-acasă,
Că mnireasa s-o-mbătat
Şi pă mnire l-o lăsat.”
Rituri preliminare
Ceremonialul nunţii nu se termină cu ospăţul la mireasă, ci continuă şi a doua zi. Luni dimineaţă ceteraşii, druştele, stegarul, nănaşii, socrii mici, vecini, rudenii apropiate se adună la casa mirelui. Sunt, după nuntă, „câteva fapte a caror finalitate este de a ajuta la integrarea noii familii în cadrele colectivităţii săteşti, de a realiza legături durabile între ea şi cele existente, ori de a contribui la apropierea celor trei neamuri care s-au aliat: al socrilor mari şi mici şi al naşilor”. Cu această ocazie au loc „ schimburile” de dauri: mirii „se plătesc” de nănaşi, dăruindu-le, pentru faptul că s-au ostenit să-i cunune, ştergare ţesute în casă, feţe de masă, cerge etc., iar socrele işi schimbă între ele daruri, urând fericire şi înţelegere tinerilor.
Acest moment al ceremonialului va avea loc în cadrul nunţii tradiţionale marti seara(sau depinde când se face nunta), după nuntă, când socrii cei mari şi cei mici mergeau acasă la nănaşi „să se plătească de ei”. Duceau cu ei daruri: lipideu, perină, desagi, săculete şi doi colaci. Nănaşii luau de la miri un singur colac, celalalt îl înapoiau mirilor „să-l manance numai ei şi să le sie cu noroc”. Tot atunci avea loc încuscrirea, schimbul darurilor între cele două cuscre. N-am întâlnit nici o formulă pentru această ocazie.
În prima săptămână după nuntă, se ducea zestrea, în „lada miresei”, la casa mirelui. Zestrea era dusă cu carul, „socrul cel mare mergând înaintea carului, iar tinerii în car”.
La o săptămână după nuntă, într-o sâmbătă seara, nănaşa mergea la casa miresei şi, împreună cu soacra mare, îi punea „ împletiturile”, adică îi ridica părul într-o coroniţă împletită pe vârful capului. Nu exista un ceremonial anume pentru această ocazie care marca trecerea definitivă în rândul nevestelor. Prima duminică după nuntă, tânărul căsătorit mai mergea la joc cu „clopu-n zgărzi”, semnul marcant al fecioriei, după care lua jos zgărzile şi struţul, trecând şi el definitiv în rândul oamenilor însuraţi. Tot acum, tinerii mergeau la părinţii fetei, Dimitrie Cantemir numind această vizită „drumul cel mare”, iar Simion Florea Marian „cale primara”. De acum, tinerii căsătoriţi sunt deja o familie, au trecut „în rând cu lumea”.